Continuare de concediu

A revenit pofta de a posta iar.Citind blogul unei colege.Semanam la stil atunci cand ne plictisim.Insa eu nu ma plictisesc.Zilele astea am stat,am mancat,am vorbit,am dormit,am mancat(oups,ma repet,mananc mult).Intr-un cuvant,m-am relaxat.Am stat la soare cu orele,stateam si ma gandeam la toti si la toate.Si deci m-am inteles foarte bine cu mine zilele astea.Si ma gandeam ca imi e dor de casa,dar cum sa las acest colt de rai cand oicum stau doar 1 saptamana maxim 2 pe an?Imi e dor de Cluj,de tot orasul,de aglomeratie,de persoanele cunoscute care ma asteapta sa revin,dar nu as mai pleca de aici.Poate c-as mai sta doar ca sa imi creasca dorul.Poate as sta pentru ca deja am amintiri pretioase pe-aici.Poate as sta doar ca sa mai stau,doar ca sa mai cunosc persoane sau doar pentru a mai vorbi cu persoanele care le cunosc aici.Nu,categoric,as mai sta ca sa ma relaxez.Cu toate ca locurile astea imi provoaca ceva sentimente ciudate.Incep sa iubesc Orsova.E...doar un orasel micut plin cu oameni plictisiti,dar vara e super.Anul acesta e al 2-lea an in care vin aici si imi place mai mult pe zi ce trece.Nu as mai vrea sa plec.Ma musca tantarii,ma pot plictisi usor,dar cum am zis imi place sa ma plictisesc.Imi place sa ma gandesc atat de profund la unele lucruri neimportante,la lucruri pe care le las de obicei in urma si le alung din cap.Ma gandesc la tot si la nimic,ma gandesc la apa si pamant,ma gandesc la mine si la noi.Si inca mai sunt atatea la care sa ma gandesc dar ma simt atat de adancita in prezentele ganduri incat mintea imi refuza ideea de a le schimba.Si-l ascult pe maestrul Alifantis,care are o tona de piese frumoase,piese care ma fac sa ma simt mai romantica decat sunt,ma fac sa imi imaginez fel si fel de lucruri,cum ca as avea parte de toata iubirea pe care o poate primi un om,de toate imbratisarile care le poate da cineva,de tandretea pe care o vrem cu totii macar putin.Mai scurt spus,de dragoste.Defapt,asta e o dragoste imposibil de primit.Sau nu chiar...Dar eu,cu firea mea imposibila,ma refer la iubire peste tot,la iubirea care dureaza...o eternitate.Care se consuma doar cand sufletele nu vor mai exista sa isi zica unul celuilalt celebrul si prea-des intalnitul "te iubesc".Poate parea prea putin pentru unii care sunt deja satui sa spuna sau sa auda acest lucru,dar pentru mine,spus la momentul potrivit,este destul.Si ma pot satura din iubire.Nemai avand nevoie de altceva,decat de acea persoana,sa fie langa mine si poate doar sa stam,sa tacem amandoi,sa stam in bataia soarelui sau la lumina lunii,sa stam imbratisati crezand ca amandoi stim la ce se gandeste celalalt sau doar gandindu-ne ca ne putem auzi gandurile(cum obisnuiesc sa fac).Am impresia ca gandurile mele au voce si ca tipa in mine pana aude si el...Dar imi revin si realizez ca nu e asa...si atunci tac,nu zic nimic.
Am sa pun ceva versuri in care ma regasesc:

Norii-s de-argint şi zboară departe
Ceru-i înalt, tăiat în cleştar
Noaptea-i o perdea
Şi-n fereastra mea
Doar umbre, care-ncet dispar

Când nu eşti aici mi-e camera goală
E timpul leneş, mult prea lung
Deloc nu mi-e somn, şi-n loc să adorm
Încerc cu gândul să te-ajung

Se înseninează cerul, departe
Ceaţa dispare ruptă în fâşii
Străzile-s pustii
Dacă tu, tu nu vii
Degeaba-ncepe, începe-o nouă zi

Nu te-ndepărta, nu mă mai lăsa
Singur să te-aştept
Nu te răzgîndi, nu mă ocoli,
Nu mai fugi

Şi-i linişte iar, aproape de mine
Prea triste visele-mi sînt
De ce nu eşti aici, să-mi poţi vorbi, să-ţi pot vorbi
S-apropii cerul de pămînt

Şi-i linişte iar, aproape de mine
De ce n-auzi chemarea mea?
Te strig mereu, te strig în gând
E inima mea ca un ceas bătând

Versuri de la Nicu Alifantis,piesa este "Aproape liniste".

Si eu astept...te-astept pe tine,TU ETERNITATE.

Vara

A trecut iar ceva timp si iar revin pentru a-mi asterne gandurile.
Ma simt indragostita.Si cum zic eu de ceva ani,indragostita de viata.Si imi dau seama ca unele lucruri le fac gresit,stiu ca gandesc gresit in situatii si imi dau seama de acel lucru exact in momentul in care il fac.De ce nu ma opresc?Hm,poate pentru ca am o "scuza" pe care o pot folosi, celebrul "tipic adolescentin".Si ma intreb de ce nu fac altcumva lucrurile,de ce reactionez intr-un anumit mod si nu imi pot raspunde.
Acum sunt in vacanta,vacanta propriu-zisa pe care o petrec in sudul tarii.Cu bai in Dunare,cu stat la plaja,cu comentarii si distractii.Si imi place.Am hotarat sa mai postez pentru...mine.Ca sa zic ceea ce simt intr-un mod elevat.Am facut o multime de poze si poate daca unele persoane le-ar vedea,ar zice ca imi pot citi pe chip sentimentele.Dar,oare au dreptate?Oare stie cineva,cu adevarat ceea ce simt?S-ar putea sa existe o persoana sau doua care gandesc asemanator cu mine dar care sa nu ma poata intelege in ceva situatii.Se intampla.
Acum ma duc sa imi vad de vacanta.Voi reveni pentru alte postari,din ce in ce mai elevate(let's hope).

Si da...

Once again,revin aici pentru a-mi gasi linistea cum altcumva decat postand.In ultimele zile parca nu am fost eu...Acum imi dau seama de asta si realizez ca gresesc.Dar inevitabilul tot inevitabil ramane si of course ca (cum doar eu pot) am suparat pe cate cineva.Ori cu indiferenta care defapt nu e indiferenta e doar preocuparea de moment care imi acapareaza atentia, ori cu insensibilitatea care nici ea nu e chiar asa pentru ca am alte ganduri si ignor restul.Uof,dar a trecut.Si iar am ramas placut surprinsa sa aflu cate ceva nou.
Cu toate ca am dormit vreo 2 ore in noapte asta,cu toate ca am o durere inexplicabil de mare in mine,evitand durerea degetelor cauzata de corzile chitarii si lasand deoparte faptul ca imi cad ochii in gura,zambesc.Zambesc,stiind ca vor aparea zile mai frumoase fara dureri.Zambesc gandindu-ma la ce o sa fac in weekend.Si nu in ultimul rand,zambesc gandindu-ma la tine...