A revenit pofta de a posta iar.Citind blogul unei colege.Semanam la stil atunci cand ne plictisim.Insa eu nu ma plictisesc.Zilele astea am stat,am mancat,am vorbit,am dormit,am mancat(oups,ma repet,mananc mult).Intr-un cuvant,m-am relaxat.Am stat la soare cu orele,stateam si ma gandeam la toti si la toate.Si deci m-am inteles foarte bine cu mine zilele astea.Si ma gandeam ca imi e dor de casa,dar cum sa las acest colt de rai cand oicum stau doar 1 saptamana maxim 2 pe an?Imi e dor de Cluj,de tot orasul,de aglomeratie,de persoanele cunoscute care ma asteapta sa revin,dar nu as mai pleca de aici.Poate c-as mai sta doar ca sa imi creasca dorul.Poate as sta pentru ca deja am amintiri pretioase pe-aici.Poate as sta doar ca sa mai stau,doar ca sa mai cunosc persoane sau doar pentru a mai vorbi cu persoanele care le cunosc aici.Nu,categoric,as mai sta ca sa ma relaxez.Cu toate ca locurile astea imi provoaca ceva sentimente ciudate.Incep sa iubesc Orsova.E...doar un orasel micut plin cu oameni plictisiti,dar vara e super.Anul acesta e al 2-lea an in care vin aici si imi place mai mult pe zi ce trece.Nu as mai vrea sa plec.Ma musca tantarii,ma pot plictisi usor,dar cum am zis imi place sa ma plictisesc.Imi place sa ma gandesc atat de profund la unele lucruri neimportante,la lucruri pe care le las de obicei in urma si le alung din cap.Ma gandesc la tot si la nimic,ma gandesc la apa si pamant,ma gandesc la mine si la noi.Si inca mai sunt atatea la care sa ma gandesc dar ma simt atat de adancita in prezentele ganduri incat mintea imi refuza ideea de a le schimba.Si-l ascult pe maestrul Alifantis,care are o tona de piese frumoase,piese care ma fac sa ma simt mai romantica decat sunt,ma fac sa imi imaginez fel si fel de lucruri,cum ca as avea parte de toata iubirea pe care o poate primi un om,de toate imbratisarile care le poate da cineva,de tandretea pe care o vrem cu totii macar putin.Mai scurt spus,de dragoste.Defapt,asta e o dragoste imposibil de primit.Sau nu chiar...Dar eu,cu firea mea imposibila,ma refer la iubire peste tot,la iubirea care dureaza...o eternitate.Care se consuma doar cand sufletele nu vor mai exista sa isi zica unul celuilalt celebrul si prea-des intalnitul "te iubesc".Poate parea prea putin pentru unii care sunt deja satui sa spuna sau sa auda acest lucru,dar pentru mine,spus la momentul potrivit,este destul.Si ma pot satura din iubire.Nemai avand nevoie de altceva,decat de acea persoana,sa fie langa mine si poate doar sa stam,sa tacem amandoi,sa stam in bataia soarelui sau la lumina lunii,sa stam imbratisati crezand ca amandoi stim la ce se gandeste celalalt sau doar gandindu-ne ca ne putem auzi gandurile(cum obisnuiesc sa fac).Am impresia ca gandurile mele au voce si ca tipa in mine pana aude si el...Dar imi revin si realizez ca nu e asa...si atunci tac,nu zic nimic.
Am sa pun ceva versuri in care ma regasesc:
Norii-s de-argint şi zboară departe
Ceru-i înalt, tăiat în cleştar
Noaptea-i o perdea
Şi-n fereastra mea
Doar umbre, care-ncet dispar
Când nu eşti aici mi-e camera goală
E timpul leneş, mult prea lung
Deloc nu mi-e somn, şi-n loc să adorm
Încerc cu gândul să te-ajung
Se înseninează cerul, departe
Ceaţa dispare ruptă în fâşii
Străzile-s pustii
Dacă tu, tu nu vii
Degeaba-ncepe, începe-o nouă zi
Nu te-ndepărta, nu mă mai lăsa
Singur să te-aştept
Nu te răzgîndi, nu mă ocoli,
Nu mai fugi
Şi-i linişte iar, aproape de mine
Prea triste visele-mi sînt
De ce nu eşti aici, să-mi poţi vorbi, să-ţi pot vorbi
S-apropii cerul de pămînt
Şi-i linişte iar, aproape de mine
De ce n-auzi chemarea mea?
Te strig mereu, te strig în gând
E inima mea ca un ceas bătând
Versuri de la Nicu Alifantis,piesa este "Aproape liniste".
Si eu astept...te-astept pe tine,TU ETERNITATE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu