Nu e doar o carte

Permite-mi, Irina, sa scriu despre tine. Permite-mi sa ma exprim asa cum ne place amandurora, in scris. Am citit 2 capitole din cartea scrisa de tine si crede-ma ca la nicio carte citita de mine nu m-au napadit sentimentele asa cum m-au napadit acum. Doua capitole, vreo douazeci de pagini. Atat mi-a trebuit ca sa nu ma regasesc, sa ma intreb unde sunt eu cand citesc cartea ta. A trebuit sa ma opresc pentru ca simteam cum lacrimile isi fac loc. Esti nebuna, ti-am mai zis-o si ti-o mai zic. Esti nebuna in cel mai bun si frumos sens al cuvantului, deoarece sentimentele exprimate in randuri de catre tine au o putere uimitoare. Am simtit durerea in praguri critice si eu. Mai ceva sa scriu aici ca le-am simtit ca si in carte. Nu, nu cu o putere atat de mare incat sa ajung sa imi doresc moartea, dar la un moment dat ma intrebam de rostul meu. In fine, cred ca esti geniala si cred ca bine am zis azi ca ma mandresc ca mi-ai fost colega. Stilul tau de a scrie e perfect, e o evadare din normal prin imaginatie, o escapada relaxanta. Surad acum, cand ma uit putin ma sus, la butonul "Publicati". Eu "public" pe un blog, tu insa publici pe piata. Cuvintele precum "felicitari" si "succesuri" sunt prea banale pentru tine, din punctul meu de vedere. Asa ca am hotarat sa iti multumesc, pentru ca imi oferi ocazia de a retrai unele sentimente care mi-au lasat urme. 
Recomand cu multa caldura cartea "alb de nebunie, rosu de sfarsit" scrisa de colega mea de generatie, Irina Coza.